Târgovişte a fost reşedinţă domnească şi capitală a Ţării Româneşti timp de trei secole cu unele întreruperi. Cercetările arheologice întreprinse în ultimile decenii la unele monumente târgoviştene nu au putut preciza în suficienţă măsură toate aspectele legate de perioada de început a oraşului şi, mai ales, despre stabilirea împrejurimilor concrete în care aşezarea rurală a devenit târg. Târgovişte este rezultatul unui proces mixt de transformare a unei aşezări săteşti mai vechi, datând cel mai târziu de la începutul secolului XIV, în oraş, cu o rapidă evoluţie de urbanizare ca urmare a existenţei unui vechi târg periodic şi apoi a stabilirii aici a unei reşedinţe domneşti. Aceste fapte au contribuit substanţial la dezvoltarea Târgoviştei, care a căpătat treptat un pregnant caracter urban în noua sa calitate de reşedinţă şi apoi de capitală a Ţării Româneşti.
       Apariţia şi dezvoltarea oraşului au fost influenţate atât de poziţia geografică, cât şi de cea strategică avantajoasă.
       Oraşul s-a născut şi a înflorit pe malul râului Ialomiţa, la limita dintre deal şi cea de câmpie, acolo unde locuitorii fiecăreia dintre aceste zone veneau să-şi schimbe produsele.
       Poziţia naturală favorabilă - în eventualitatea unui atac, oraşul era protejat de păduri, ape curgătoare şi mlaştini - , precum şi faptul că se afla mai spre nord, mai departe de graniţa Imperiului turcesc, au contribuit la alegerea acestui loc pentru stabilirea unei reşedinţe domneşti.
       Datorită inexistenţei unor izvoare documentare, momentul apariţiei aici a unui târg periodic este foarte greu de precizat. Unii cercetători consideră că începuturile aşezării şi deci şi ale târgului periodic sunt anterioare întemeierii Ţării Româneşti şi trebuie căutate în secolul al XIII-lea.