"Prima menţiune documentară a aşezării, amintită ca reşedinţă domnească, este cuprinsă în memorialul de călătorie al lui Johann Schiltberger care, în anul 1396, consemnează că a fost „în Ţara Românească în cele două capitale ale ei care sunt numite Arges (Agrich) şi Târgovişte (Türkoich)”. Întelegând poziţia geografică şi strategică bună a oraşului, Mircea cel Bătrân s-a hotărât să stabilească aici o nouă reşedinţă domnească şi a doua capitală a ţării.
       Din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, până în 1431, anul urcării pe tron al lui Alexandru Aldea - primul domn care avea să emită documente numai din Târgovişte -, Ţara Românească a avut două capitale, iar după 1431, până la 1465, singura capitală a rămas Târgovişte.
       Stabilirea Curţii Domneşti la Târgovişte a atras în primul rând marea boierime din care era recrutat sfatul domnului, apoi pe ceilalţi dregători şi slujitori domneşti, care mutându-se alături de voievod au contribuit la ridicarea oraşului şi în acelaşi timp, la sporirea populaţiei sale. Pentru satisfacerea cerinţelor Curţii Domneşti şi ale clasei stăpânitoare, în noua capitală se aşază totodată meşteşugari, negustori şi numeroşi târgoveţi, ceea ce va atrage după sine intensificarea activităţii economice.
       În aproprierea primei Curţi Domneşti s-a construit la mijlocul secolului al XV-lea biserica de zid cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” (Sf. Vineri) - singurul monument păstrat întreg în ahitectura Ţării Româneşti din această perioadă - precum şi Turnul Chindiei
       Dintre evenimentele mai importante cunoscute în viaţa oraşului de-a lungul secolului al XV-lea, consemnăm incendierea sa în anul 1443, cu prilejul unei incursiuni turceşti de jaf în Ţara Românească, precum şi înaintarea până la Târgovişte a oştilor otomane în vara anului 1462, venind sub conducerea lui Mahomed al II-lea să-l pedepsească pe Vlad Ţepeş pentru nimicirea în iarna precedentă a garnizoanei turceşti aflate pe malul drept al Dunării.
       Secolul al XVI-lea a însemnat pentru Târgovişte o epocă de intensă activitate culturală şi constructivă. După toate probabilităţile, aici a activat primul meşter tipograf din Ţara Românească, Macarie, care a tipărit, începând cu anul 1508, primele trei carţi în limba slavonă cunoscute la noi: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) şi „Evangheliarul” (1512). către mijlocul aceluiaşi secol activitatea tipografică este reluată la Târgovişte de ucenicul lui Macarie, Dimitrie Liubavici, cu un „Molivelnic” (1545) si un „Apostol” (1547).
       Reluarea unei activităţi artistice şi constructive a fost marcată de zidirea aşezării mănăstireşti ctitorită de Stela Spătarul în jurul anului 1580, pe locul unor construcţi mai vechi datând de la începutul aceluiaşi secol.
       Momentul cel mai de seamă din istoria Târgoviştei l-a constituit domnia lui Mihai Viteazul (1593-1601), în anii căreia oraşul a fost martorul unora dintre cele mai glorioase evenimente din istoria ţării, între care şi victoria purtată aici împotriva oştilor otomane în octombrie 1595.
       În luna august a aceluiaşi an, deşi obşinuse o victorie importantă la Călugăreni, iar armata otomană suferise pierderi însemnate, Mihai Viteazu a trebuit să se retragă în munţi, la Stoeneşti-Muscel, pentru a-şi reface forţele. În lipsa exercitării puterii domneşti, otomanii şi-au instaurat dominaţia directă asupra teritorului Ţării Româneşti cucerit treptat, în funcţie de ocuparea în etape a principalelor oraşe şi puncte strategice, Bucureşti si Târgovişte.
       Oştirea turcească a fost în cele din urmă înfrânta în octombrie 1595, prin contraofensiva de eliberare a viteazului voievod, la care participau şi trupele transilvănene ale lui Sigismund Báthory şi cele moldoveneşti conduse de Ştefan Răzvan.
       Cât a fost capitală a ţării în timpul domniei lui Mihai Viteazul, Târgovişte a fost şi locul unde s-a desfăşurat o intensă activitate diplomatică. Astfel, la mănăstirea Dealu, s-a semnat, la 9 mai 1598, tratatul de alianţă cu delegaţia împăratului Rudolf al II-lea, prin care se promitea din partea imperialilor subvenţii pentru întreţinerea unei armate de lefegii care să lupte împotriva turcilor.
       La curte domnească din Târgovişte, Mihai Viteazul a conceput planul de unire a celor trei ţări române, pentru înfăptuirea căruia a pornit în fruntea oştilor sale în octombrie 1599.
       O altă epoca strălucită în istoria oraşului Târgovişte a fost aceea a domniei lui Matei Basarab (1632-1654), care din toamna anului 1639 a mutat din nou capitala ţării aici, poruncind că odată cu întreaga Curte domnească să vină şi „toţi ostaşii săi... împreună cu familiile şi tot avutul lor”. Remarcabilă prin realizări ctitoresti, domnia lui Matei Basarab a însemnat pentru Târgovişte o epocă de mare înflorire economică şi culturală.
       În urma evenimentelor petrecute în vreamea lui Mihnea al III-lea (1658-1659), oraşul a fost ars şi devastat de oştile turco-tătare, iar în anul 1659, din ordinul Porţii, Curtea domnească a fost dărâmată spre a-i sili pe domni să-şi aibă reşedinţa numai la Bucureşti.
        Stagnarea a fost depăşită doar în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Politica acestuia de independenţă faţă de Poartă a însemnat, între altele, refacerea oraşului şi restabilirea aici a reşedinţei de scaun. Perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu constituie cu ultima epocă de reînflorire a Târgoviştei ca centru cultural şi constructiv remarcabil. De epoca brâncovenească se leagă atât refacerea şi înnoirea unor construcţii de seamă zidite anterior, cât şi redicarea din nou a unor impunătoare edificii."