"Paul de Alep compara oraşul Târgovişte la 1653 cu marile oraşe ale orientului Alep şi Damasc. Imaginea oraşului era una impozantă. Fortificaţiile construite de Matei Basarab, de plan semicircular, probabil pe aceeaşi direcţie cu fortificaţiile vechi din sec. XV, aduc aminte de nostalgiile constantinopolitane ale marelui voievod.
     În sec. XV, se ridică, conform lui Virgil Vătăşianu, un zid ca un arc de cerc, ce pleca din cartierul Teiş, de pe malul drept al Ialomiţei, şi care ajungea iarăşi la râu. Toată această fortificaţie apăra oraşul dinspre sud, împotriva năvălitorilor, dinspre nord fiind suficientă apărarea naturală a dealurilor subcarpatice.
     Zidul avea bastioane, numite pe româneşte băşti, după un cuvânt german ce poate atesta o contribuţie germană la ridicarea zidurilor, şi patru porţi: poarta Dealului, poarta Bucureştiului, Poarta Dolgopolului sau a Câmpulungului, şi poarta Argeşului, numite astfel după drumurile cei ieşeau din oraş către târgurile respective.
     Fortificaţia era alcătuită dintr-un val de pământ dublat de un şanţ de apărare care coincidea în zona de vest şi de sud-vest cu viroaga pârâului Mirioara, punctată din loc în loc de zece bastioane. Vă daţi seama ce măreţie trebuie să fi avut aceste ziduri, care adăposteau înlăuntrul lor unul dintre oraşele cele mai populate şi mai extinse ca suprafaţă din sud-estul european. Traseul frotificaţiilor era similar cu cel al zidurilor oraşelor Chilia şi cetatea Albă, de pe Dunăre, sau cu al zidului oraşului Constantinopol.
     Latura dinspre Ialomiţa era apărată natural de lunca mlăştinoasă şi malul înalt al primei terase a râului pe sub care curgea Iazul Morilor şi Pârâul Braşovului.
     Prima menţiune documentară a acestor ziduri ne este dată de Tursun-Beg la 1462.
     Probabil că zidurile au fost consolidate in timpul domniei strălucite a lui Neagoe Basarab (pe stema oraşului din zilele noastre apar Neagoe Basarab si Domniţa Miliţa, alături de zidurile simbolic reprezentate), iar în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi au avut un rol esenţial în transformarea Târgoviştei în centrul acţiunilor sale de apărare împotriva lui Mehmed Beg ce vroia să transforme ţara în paşalâc.
     În timpul lui Matei Basarab, din cauza exploziei urbane oraşul s-a extins, iar zidurile au fost amplificate, atingând strălucirea lor maximă. Iată ce spune cronica ţării: "Şi s-au îndemnat Matei Vodă de au făcut cetatea din Târgovişte de iznoavă, leatul 7153. Acum se adaugă şi poarta Buzăului."
     Zidurile joacă un rol important în răscoala seiminilor, şi în războiul eteriei din 1821, în care a fost implicat şi Tudor Vladimirescu, dar se degradează.
     Zidirea turnurilor este specific bizantină, aparţinând şcolii de zidărie muntenească, fiind, alături de fortificaţiile curţii domneşti, singurul monument defensiv laic ce aparţine zidarilor munteni, restul monumentelor de acest tip fiind mănăstireşti.
     Oraşul Târgovişte a fost singurul oraş fortificat ca aşezare urbană din întreg spaţiul extracarpatic, fortificaţiile sale fiind de tip bizantin, printre ultimile fortificaţii de tip bizantino-sârbesc din lume. Din păcate, astăzi nu se păstrează decât foarte puţin dintre acestea, numai Poartra Vânătorilor şi Poarta Bucureştilor fiind cât de cât vizibile.
     Este important să se conştientizeze faptul că, spre deosebire de alte oraşe, oraşul Târgovişte ajunsese la o aşa de mare putere administrativă, încât probabil zidurile oraşului au fost realizate şi cu contribuţia orăşenilor, ceea ce arată o obşte urbană conştientă de sine în acea epocă tulbure a medievalităţii româneşti.
     De aceea, la Târgovişte s-a dezvoltat o ideologie urbană specifică, aşa cum s-a dezvoltat şi la Târnovo în Ţaratul Româno-Bulgar, putând afirma cu certitudine că oraşul era conştient de individualitatea sa, nu doar ca cetate de scaun, ci ca oraş-capitală a unui stat bine individualizat."

 "Prima menţiune documentară a aşezării, amintită ca reşedinţă domnească, este cuprinsă în memorialul de călătorie al lui Johann Schiltberger care, în anul 1396, consemnează că a fost „în Ţara Românească în cele două capitale ale ei care sunt numite Arges (Agrich) şi Târgovişte (Türkoich)”. Întelegând poziţia geografică şi strategică bună a oraşului, Mircea cel Bătrân s-a hotărât să stabilească aici o nouă reşedinţă domnească şi a doua capitală a ţării.
       Din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, până în 1431, anul urcării pe tron al lui Alexandru Aldea - primul domn care avea să emită documente numai din Târgovişte -, Ţara Românească a avut două capitale, iar după 1431, până la 1465, singura capitală a rămas Târgovişte.
       Stabilirea Curţii Domneşti la Târgovişte a atras în primul rând marea boierime din care era recrutat sfatul domnului, apoi pe ceilalţi dregători şi slujitori domneşti, care mutându-se alături de voievod au contribuit la ridicarea oraşului şi în acelaşi timp, la sporirea populaţiei sale. Pentru satisfacerea cerinţelor Curţii Domneşti şi ale clasei stăpânitoare, în noua capitală se aşază totodată meşteşugari, negustori şi numeroşi târgoveţi, ceea ce va atrage după sine intensificarea activităţii economice.
       În aproprierea primei Curţi Domneşti s-a construit la mijlocul secolului al XV-lea biserica de zid cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” (Sf. Vineri) - singurul monument păstrat întreg în ahitectura Ţării Româneşti din această perioadă - precum şi Turnul Chindiei
       Dintre evenimentele mai importante cunoscute în viaţa oraşului de-a lungul secolului al XV-lea, consemnăm incendierea sa în anul 1443, cu prilejul unei incursiuni turceşti de jaf în Ţara Românească, precum şi înaintarea până la Târgovişte a oştilor otomane în vara anului 1462, venind sub conducerea lui Mahomed al II-lea să-l pedepsească pe Vlad Ţepeş pentru nimicirea în iarna precedentă a garnizoanei turceşti aflate pe malul drept al Dunării.
       Secolul al XVI-lea a însemnat pentru Târgovişte o epocă de intensă activitate culturală şi constructivă. După toate probabilităţile, aici a activat primul meşter tipograf din Ţara Românească, Macarie, care a tipărit, începând cu anul 1508, primele trei carţi în limba slavonă cunoscute la noi: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) şi „Evangheliarul” (1512). către mijlocul aceluiaşi secol activitatea tipografică este reluată la Târgovişte de ucenicul lui Macarie, Dimitrie Liubavici, cu un „Molivelnic” (1545) si un „Apostol” (1547).
       Reluarea unei activităţi artistice şi constructive a fost marcată de zidirea aşezării mănăstireşti ctitorită de Stela Spătarul în jurul anului 1580, pe locul unor construcţi mai vechi datând de la începutul aceluiaşi secol.
       Momentul cel mai de seamă din istoria Târgoviştei l-a constituit domnia lui Mihai Viteazul (1593-1601), în anii căreia oraşul a fost martorul unora dintre cele mai glorioase evenimente din istoria ţării, între care şi victoria purtată aici împotriva oştilor otomane în octombrie 1595.
       În luna august a aceluiaşi an, deşi obşinuse o victorie importantă la Călugăreni, iar armata otomană suferise pierderi însemnate, Mihai Viteazu a trebuit să se retragă în munţi, la Stoeneşti-Muscel, pentru a-şi reface forţele. În lipsa exercitării puterii domneşti, otomanii şi-au instaurat dominaţia directă asupra teritorului Ţării Româneşti cucerit treptat, în funcţie de ocuparea în etape a principalelor oraşe şi puncte strategice, Bucureşti si Târgovişte.
       Oştirea turcească a fost în cele din urmă înfrânta în octombrie 1595, prin contraofensiva de eliberare a viteazului voievod, la care participau şi trupele transilvănene ale lui Sigismund Báthory şi cele moldoveneşti conduse de Ştefan Răzvan.
       Cât a fost capitală a ţării în timpul domniei lui Mihai Viteazul, Târgovişte a fost şi locul unde s-a desfăşurat o intensă activitate diplomatică. Astfel, la mănăstirea Dealu, s-a semnat, la 9 mai 1598, tratatul de alianţă cu delegaţia împăratului Rudolf al II-lea, prin care se promitea din partea imperialilor subvenţii pentru întreţinerea unei armate de lefegii care să lupte împotriva turcilor.
       La curte domnească din Târgovişte, Mihai Viteazul a conceput planul de unire a celor trei ţări române, pentru înfăptuirea căruia a pornit în fruntea oştilor sale în octombrie 1599.
       O altă epoca strălucită în istoria oraşului Târgovişte a fost aceea a domniei lui Matei Basarab (1632-1654), care din toamna anului 1639 a mutat din nou capitala ţării aici, poruncind că odată cu întreaga Curte domnească să vină şi „toţi ostaşii săi... împreună cu familiile şi tot avutul lor”. Remarcabilă prin realizări ctitoresti, domnia lui Matei Basarab a însemnat pentru Târgovişte o epocă de mare înflorire economică şi culturală.
       În urma evenimentelor petrecute în vreamea lui Mihnea al III-lea (1658-1659), oraşul a fost ars şi devastat de oştile turco-tătare, iar în anul 1659, din ordinul Porţii, Curtea domnească a fost dărâmată spre a-i sili pe domni să-şi aibă reşedinţa numai la Bucureşti.
        Stagnarea a fost depăşită doar în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Politica acestuia de independenţă faţă de Poartă a însemnat, între altele, refacerea oraşului şi restabilirea aici a reşedinţei de scaun. Perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu constituie cu ultima epocă de reînflorire a Târgoviştei ca centru cultural şi constructiv remarcabil. De epoca brâncovenească se leagă atât refacerea şi înnoirea unor construcţii de seamă zidite anterior, cât şi redicarea din nou a unor impunătoare edificii."

  Târgovişte a fost reşedinţă domnească şi capitală a Ţării Româneşti timp de trei secole cu unele întreruperi. Cercetările arheologice întreprinse în ultimile decenii la unele monumente târgoviştene nu au putut preciza în suficienţă măsură toate aspectele legate de perioada de început a oraşului şi, mai ales, despre stabilirea împrejurimilor concrete în care aşezarea rurală a devenit târg. Târgovişte este rezultatul unui proces mixt de transformare a unei aşezări săteşti mai vechi, datând cel mai târziu de la începutul secolului XIV, în oraş, cu o rapidă evoluţie de urbanizare ca urmare a existenţei unui vechi târg periodic şi apoi a stabilirii aici a unei reşedinţe domneşti. Aceste fapte au contribuit substanţial la dezvoltarea Târgoviştei, care a căpătat treptat un pregnant caracter urban în noua sa calitate de reşedinţă şi apoi de capitală a Ţării Româneşti.
       Apariţia şi dezvoltarea oraşului au fost influenţate atât de poziţia geografică, cât şi de cea strategică avantajoasă.
       Oraşul s-a născut şi a înflorit pe malul râului Ialomiţa, la limita dintre deal şi cea de câmpie, acolo unde locuitorii fiecăreia dintre aceste zone veneau să-şi schimbe produsele.
       Poziţia naturală favorabilă - în eventualitatea unui atac, oraşul era protejat de păduri, ape curgătoare şi mlaştini - , precum şi faptul că se afla mai spre nord, mai departe de graniţa Imperiului turcesc, au contribuit la alegerea acestui loc pentru stabilirea unei reşedinţe domneşti.
       Datorită inexistenţei unor izvoare documentare, momentul apariţiei aici a unui târg periodic este foarte greu de precizat. Unii cercetători consideră că începuturile aşezării şi deci şi ale târgului periodic sunt anterioare întemeierii Ţării Româneşti şi trebuie căutate în secolul al XIII-lea.